Vipera cu corn (Vipera ammodytes)

Vipera-ammodytes

Este o specie cu distribuţie eur-asiatică, întâlnită în Italia, Austria, Slovenia, Croaţia, Bosnia, Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Bulgaria, România, Grecia, Georgia, Armenia şi Turcia [5; 8; 12; 13].

Vipera ammodytes a fost împărţită în şapte subspecii: ammodytes, illyrica, meridionalis, montandoni, fuffoi, transcaucasiana, gregorwallneri. Cercetările recente asupra taxonomiei acestei specii au scos la iveală că numai patru dintre subspecii sunt valide. Subspeciile illyrica, ruffoi şi gregorwallneri fiind asociate cu Vipera ammodytes ammodytes [11; 12].

Distribuţia speciei Vipera ammodytes în Europa [6]

Distribuţia speciei Vipera ammodytes în Europa [6]

În România se cunosc două subspecii, Vipera ammodytes ammodytes și Vipera ammodytes montandoni. Prima trăiește în partea de sud-vest a ţării, în Munţii Banatului şi Olteniei, ţara Haţegului şi sudul Munţilor Apuseni, iar cea de-a doua, Vipera ammodytes montandoni, are un areal mai restrâns decât subspecia nominată, fiind prezentă în câteva habitate din Dobrogea continentală [1; 2; 3; 4; 5; 7; 8; 9; 10].

Distribuţia speciei Vipera ammodytes în România [1]

Distribuţia speciei Vipera ammodytes în România [1]

Vipera ammodytes este cea mai mare viperă din România putând atinge chiar 90 de cm lungime, masculii fiind mai mari decât femelele.

Morfolofie. Capul este triunghiular și lat, separat evident de gât. Botul ascuţit este prevăzut cu un corn nazal moale, acoperit cu solzi dispuşi în două, trei sau patru serii transversale între scutul rostral şi apex. Acest caracter reprezintă trăsătura principală ce distinge vipera cu corn de celelalte vipere din România. V. a. ammodytes se deosebeşte de  V. a. montandoni în special prin raportul dintre lungime şi lăţimea rostralului (acesta fiind mai lat decât înalt la V. a. ammodytes şi mai înalt decât lat la V. a. montandoni) şi coloritul vârfului cozii diferă de la o subspecie la alta (roşu-cărămiziu la V. a. ammodytes şi verde la V. a. montandoni). Coloritul dorsal al ambelor subspecii este de la cenuşiu până la brun şi o bandă în zig-zag constantă [4; 5]. Solzii dorsali sunt carenaţi şi aşezaţi în 21-23 de şiruri longitudinale, iar scuturile ventrale sunt între 143-161 la masculi şi 147-160 la femele [4; 5].

Colorit. Culoarea masculilor este cenuşie sau gălbuie ajungând până la galben-albicios, iar la femele culoare este nuanţată mai mult spre brun sau arămiu. Dunga în zig-zag este brună, uneori neagră, având formă ondulată, sau alcătuită dintr-o succesiune de romburi, fiind mai estompată la femele și bine nuanțată la masculi. Vârful cozii poate varia de la portocaliu până la roşu-cărămiziu. La masculi se evidențiază pe cap o pată îngustă brună-neagră ce se întinde între ochi şi colţul gurii. În perioada de reproducere, masculii au uneori flancurile colorate roşiatic [4; 5].

Vipera ammodytes ammodytes își desfășoară activitatea în habitate de stâncărie cu roci eruptive sau calcaroase și cu arbuşti pe malurile apelor şi în pădurile de foioase, pătând fi întâlintă până la altitudinea de 2000 de metri. Este sensibilă la frig, iar vara când temperatura mediului exterior este ridicată, se ascunde la umbă sub stânci sau pietre. [4; 5; 8].

Se mișcă reltiv lent, dar viteza cu care atacă este foarte mare. Hrana sa constă din vertebrate mici precum cârtițele, șoarecii, păsări, broaște, șopârlele și chiar șerpi. Prada este omorâtă prin înveninare sau dacă acest lucru nu este necesar, prada poate fi înghițită de vie. Printre prădătorii acestei specii se numără păsările, aricii, dihorii și binînțeles omul. Toamna devreme intră la hibernare, iar primăvara iese ultima dintre vipere din adăpost. Împerecherea se desfășoară la începutul primăverii (sfârşitul lui aprilie – începutul lui mai). Femelele nasc la sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie 4 -18 pui, măsurând la naştere aproximativ 20 de cm, fiind mai puţin intens coloraţi decât adulţii [4; 5; 8].

Legislație. În ţara noastră, specia este protejată prin Legea 13 din 1993 prin care România ratifică Convenţia de la Berna, Directiva Europeana 92/43/EEC, Natura 2000, şi prin Legea nr. 462/2001 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. De asemenea specia se află și în Anexa IVA a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări ulterioare, fiind considerată specie de interes cominitar, specie ce necesită o protecție strictă [14; 15; 16; 17].

Bibliografie

1. Cogălniceanu D., Rozylowicz L., Székely P., Samoilă C., Stănescu F., Tudor M., Székely D., Iosif R., (2013): Diversity and distribution of reptiles in Romania, ZooKeys 341: 49-76.

2. Covaciu–Marcov S. D., Ghira I., Cicort – Lucaciu A. Şt., Sas I., Strugariu A., Bogdan H. V., (2006): Contributions to knowledge regarding the geographical distribution of the herpetofauna of Dobrudja, Romania. North-Western Journal of Zoology 2 (2): 88-125.

3. Covaciu-Marcov S.D., Cicort-Lucaciu A.Ş., Dobre F., Ferenţi S., Birceanu M., Mihuţ R., Strugariu A., (2009): The herpetofauna of the Jiului Gorge National Park, Romania. North-Western Journal of Zoology 5 (Supplement 1). Ed. Universităţii din Oradea, Oradea.

4. Fuhn I.E., (1969): Broaște, șerpi, șopârle. Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.

5. Fuhn I.E., Vancea Şt., (1961): Fauna R.P.R. Reptilia (Ţestoase, Şopîrle, Şerpi). Vol. XIV, fasc. 2, Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti, 338 pp.

6. Gasc J.P., Cabela A., Crnobrnja-Isailovic, Domen D., Groessenbacher K., Haffner P., Lescure J., Martens H., Marinez Rica J.P., Maurin H., Oliveira M.E., Sofianidou T.S., Veith M., Zuiderwijk A., (1997): Atlas of Amphibians and Reptiles in Europe. Societas Europaea Herpetologica & Museum National d’Histoire Naturelle Paris.

7. Ghira I., Venczel M., Covaciu-Marcov S., Mara Gy., Ghile P., Hartel T., Török Zs., Farkas L., Rácz T., Farkas Z., Brad, T., (2002): Mapping of Transylvanian Herpetofauna. Nympaea, 29: 145−201.

8. Iftime A., (2005): Reptilia. In: Botnariuc & Tatole (eds): Cartea Roşie a Vertebratelor din România. Ed. Acad. Române, Bucureşti.

9. Sahlean T.C., Strugariu A., Zamfirescu Șt.R., Pavel A.G., Pușcașu M.C., Gherghel I., (2008): A herpetological hotspot in peril: Anthropogenic impact upon the amphibian and reptile populations from the Băile Herculane tourist resort, Romania. Herpetologica Romanica 2: 37-46.

10. Strugariu A., Sos T., Gherghel I., Ghira I., Sahlean T.C., Pușcașu C.M., Huțuleac-Volosciuc M.V., (2008): Distribution and current status of the herpetofaunã from the Northern Măcin mountains area (Tulcea county, Romania). Analele Științifice ale Universității ”Al. I. Cuza” Iaşi, s. Biologie animală LIV: 191-206.

11. Tomovic L., Dzukic G., (2003): Geographic variability and taxonomy of the nose-horned viper, Vipera ammodytes (L. 1758), in the central and eastern parts of the Balkans: A multivariate study. Amphibia-Reptilia 24: 359-377.

12. Tomovic L., (2006): Systematics of the sand viper (Vipera ammodytes, Linnaeus, 1758). Herpetological Journal 16 (2): 191-201.

13. Ursenbacher S., Schweiger S., Tomovic L., Crnobrnja-Isailovic J., Fumagalli L., Mayer M., (2007): Molecular phylgeography of the nose-horned viper (Vipera ammodytes, Linnaeus (1758)): Evidence for high genetic diversity and multiple refugia in the Balkan peninsula. Molecular Phylogenetics and Evolution 46 (3): 1116-1128.

14. ***Legea 13 din 1993 prin care România ratifică Convenţia de la Berna.

15. ***Directiva Europeana 92/43/EEC.

16. ***Legea nr. 462/2001 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

17. ***Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări ulterioare.