Vipera cu corn (Vipera ammodytes)

12 februarie 2014
Vipera-ammodytes

Este o specie cu distribuție eur-asiatică, întâlnită în Italia, Austria, Slovenia, Croaţța, Bosnia, Herțegovina, Muntenegru, Serbia, Bulgaria, România, Grecia, Georgia, Armenia și Turcia. [5, 8, 12, 13]

Vipera ammodytes a fost împărțită în șapte subspecii: ammodytes, illyrica, meridionalis, montandoni, fuffoi, transcaucasiana, gregorwallneri. Cercetările recente asupra taxonomiei acestei specii au scos la iveală că numai patru dintre subspecii sunt valide. Subspeciile illyrica, ruffoi şi gregorwallneri fiind asociate cu Vipera ammodytes ammodytes. [11, 12]

Distribuţia speciei Vipera ammodytes în Europa [6]

Distribuția speciei Vipera ammodytes în Europa [6]

În România se cunosc două subspecii, Vipera ammodytes ammodytes și Vipera ammodytes montandoni. Prima trăiește în partea de sud-vest a țării, în Munții Banatului și Olteniei, țara Hațegului și sudul Munților Apuseni, iar cea de-a doua, Vipera ammodytes montandoni, are un areal mai restrâns decât subspecia nominată, fiind prezentă în câteva habitate din Dobrogea continentală. [1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 10]

Distribuţia speciei Vipera ammodytes în România [1]

Distribuția speciei Vipera ammodytes în România [1]

Vipera ammodytes este cea mai mare viperă din România putând atinge chiar 90 de cm lungime, masculii fiind mai mari decât femelele.

Morfologie. Capul este triunghiular și lat, separat evident de gât. Botul ascuțit este prevăzut cu un corn nazal moale, acoperit cu solzi dispuși în două, trei sau patru serii transversale între scutul rostral și apex. Acest caracter reprezintă trăsătura principală ce distinge vipera cu corn de celelalte vipere din România. V. a. ammodytes se deosebește de  V. a. montandoni în special prin raportul dintre lungime și lățimea rostralului (acesta fiind mai lat decât înalt la V. a. ammodytes și mai înalt decât lat la V. a. montandoni) și coloritul vârfului cozii diferă de la o subspecie la alta (roșu-cărămiziu la V. a. ammodytes și verde la V. a. montandoni). Coloritul dorsal al ambelor subspecii este de la cenușiu până la brun și o bandă în zig-zag constantă. Solzii dorsali sunt carenați și așezați în 21-23 de șiruri longitudinale, iar scuturile ventrale sunt între 143-161 la masculi și 147-160 la femele. [4, 5]

Colorit. Culoarea masculilor este cenușiu sau gălbui ajungând până la galben-albicios, iar la femele culoare este nuanțată mai mult spre brun sau arămiu. Dunga în zig-zag este brună, uneori neagră, având formă ondulată, sau alcătuită dintr-o succesiune de romburi, fiind mai estompată la femele și bine nuanțată la masculi. Vârful cozii poate varia de la portocaliu până la roșu-cărămiziu. La masculi se evidențiază pe cap o pată îngustă brună-neagră ce se întinde între ochi și colțul gurii. În perioada de reproducere, masculii au uneori flancurile colorate roșiatic. [4, 5]

Vipera ammodytes ammodytes își desfășoară activitatea în habitate de stâncărie cu roci eruptive sau calcaroase și cu arbuști pe malurile apelor și în pădurile de foioase, pătând fi întâlnită până la altitudinea de 2000 de metri. Este sensibilă la frig, iar vara când temperatura mediului exterior este ridicată, se ascunde la umbră sub stânci sau pietre. [4, 5, 8]

Se mișcă relativ lent, dar viteza cu care atacă este foarte mare. Hrana sa constă din vertebrate mici precum cârtițele, șoarecii, păsări, broaște, șopârlele și chiar șerpi. Prada este omorâtă prin înveninare sau dacă acest lucru nu este necesar, prada poate fi înghițită de vie. Printre prădătorii acestei specii se numără păsările, aricii, dihorii și bineînțeles omul. Toamna devreme intră la hibernare, iar primăvara iese ultima dintre vipere din adăpost. Împerecherea se desfășoară la începutul primăverii (sfârșitul lui aprilie – începutul lui mai). Femelele nasc la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie 4 -18 pui, măsurând la naștere aproximativ 20 de cm, fiind mai puțin intens colorați decât adulții. [4, 5, 8]

Legislație. În țara noastră, specia este protejată prin Legea 13 din 1993 prin care România ratifică Convenția de la Berna, Directiva Europeana 92/43/EEC, Natura 2000 și prin Legea nr. 462/2001 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. De asemenea specia se află și în Anexa IVA a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări ulterioare, fiind considerată specie de interes comunitar, specie ce necesită o protecție strictă. [14, 15, 16, 17]

Bibliografie

1. Cogălniceanu D., Rozylowicz L., Székely P., Samoilă C., Stănescu F., Tudor M., Székely D., Iosif R., (2013): Diversity and distribution of reptiles in Romania, ZooKeys 341: 49-76.

2. Covaciu–Marcov S. D., Ghira I., Cicort – Lucaciu A. Şt., Sas I., Strugariu A., Bogdan H. V., (2006): Contributions to knowledge regarding the geographical distribution of the herpetofauna of Dobrudja, Romania. North-Western Journal of Zoology 2 (2): 88-125.

3. Covaciu-Marcov S.D., Cicort-Lucaciu A.Ş., Dobre F., Ferenţi S., Birceanu M., Mihuţ R., Strugariu A., (2009): The herpetofauna of the Jiului Gorge National Park, Romania. North-Western Journal of Zoology 5 (Supplement 1). Ed. Universităţii din Oradea, Oradea.

4. Fuhn I.E., (1969): Broaște, șerpi, șopârle. Ed. Științifică, București.

5. Fuhn I.E., Vancea Şt., (1961): Fauna R.P.R. Reptilia (Țestoase, Șopîrle, Șerpi). Vol. XIV, fasc. 2, Ed. Academiei R.P.R., București.

6. Gasc J.P., Cabela A., Crnobrnja-Isailovic, Domen D., Groessenbacher K., Haffner P., Lescure J., Martens H., Marinez Rica J.P., Maurin H., Oliveira M.E., Sofianidou T.S., Veith M., Zuiderwijk A., (1997): Atlas of Amphibians and Reptiles in Europe. Societas Europaea Herpetologica & Museum National d’Histoire Naturelle Paris.

7. Ghira I., Venczel M., Covaciu-Marcov S., Mara Gy., Ghile P., Hartel T., Török Zs., Farkas L., Rácz T., Farkas Z., Brad, T., (2002): Mapping of Transylvanian Herpetofauna. Nympaea, 29: 145−201.

8. Iftime A., (2005): Reptilia. In: Botnariuc & Tatole (eds): Cartea Roșie a Vertebratelor din România. Ed. Acad. Române, București.

9. Sahlean T.C., Strugariu A., Zamfirescu Șt.R., Pavel A.G., Pușcașu M.C., Gherghel I., (2008): A herpetological hotspot in peril: Anthropogenic impact upon the amphibian and reptile populations from the Băile Herculane tourist resort, Romania. Herpetologica Romanica 2: 37-46.

10. Strugariu A., Sos T., Gherghel I., Ghira I., Sahlean T.C., Pușcașu C.M., Huțuleac-Volosciuc M.V., (2008): Distribution and current status of the herpetofaunã from the Northern Măcin mountains area (Tulcea county, Romania). Analele Științifice ale Universității ”Al. I. Cuza” Iaşi, s. Biologie animală LIV: 191-206.

11. Tomovic L., Dzukic G., (2003): Geographic variability and taxonomy of the nose-horned viper, Vipera ammodytes (L. 1758), in the central and eastern parts of the Balkans: A multivariate study. Amphibia-Reptilia 24: 359-377.

12. Tomovic L., (2006): Systematics of the sand viper (Vipera ammodytes, Linnaeus, 1758). Herpetological Journal 16 (2): 191-201.

13. Ursenbacher S., Schweiger S., Tomovic L., Crnobrnja-Isailovic J., Fumagalli L., Mayer M., (2007): Molecular phylgeography of the nose-horned viper (Vipera ammodytes, Linnaeus (1758)): Evidence for high genetic diversity and multiple refugia in the Balkan peninsula. Molecular Phylogenetics and Evolution 46 (3): 1116-1128.

14. ***Legea 13 din 1993 prin care România ratifică Convenția de la Berna.

15. ***Directiva Europeana 92/43/EEC.

16. ***Legea nr. 462/2001 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

17. ***Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări ulterioare.

facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *