Vipera comună (Vipera berus)

12 februarie 2014
Vipera berus

Vipera comună este specia de viperă cu cel mai larg areal atât în Europa, cât și în România, fiind răspândită din Marea Britanie la vest în Insulele Sachalin de pe Coastele Pacificului la est și din nordul Suediei până în Peninsula Baltică. [6, 8, 13] Vipera berus este cel mai nordic șarpe din lume, putând fi întâlnit la nord de Cercul Polar de Nord. [1]

Specia a fost intens studiată de numeroși cercetători, fiind acceptate trei subspecii ale viperei comune: berusbosniensis şi sachalinensis. [13] Pe lângă aceste trei subspecii, statutul taxonomic a altor trei taxoni este încă dezbătut, iar părerile diferă de la un autor la altul. Astfel, Vipera seaoeniVipera barani și Vipera nikolskii sunt considerate ca aparținând complexului Vipera berus.

Distribuția  speciei Vipera berus în Europa [7]

Distribuția speciei Vipera berus în Europa [8]

Taxonomia viperei comune a fost puțin studiată în România, dar în general, este acceptat că toate populațiile aparțin subspeciei V. b. berus. [10, 20]

În anul 1956 Vancea & Banyai au descris un exemplar de viperă din Munții Ciucului ca fiind Vipera berus bosniensis, însă această semnalare a fost considerată eronată având în vedere că în regiune a fost semnalat și taxonul Vipera berus berus. În România, Vipera berus a fost semnalată în întreg bazinul Carpatic dar și în regiunile Colinare dintre râurile Prut și Siret. [2, 6, 5, 21, 12, 10, 4, 5, 17, 18, 19]

Distribuția speciei Vipera berus în România [3]

Distribuția speciei Vipera berus în România [3]

Morfologie. Vipera berus este o specie de talie medie, nedepășind în mod normal 80 de cm lungime. Capul este acoperit cu scuturi și solzi, botul trunchiat sau obtuz rotunjit. Corpul este îndesat și scurt, botul este turtit deasupra, rareori ușor concav, iar conturul superior ușor rotunjit sau trunchiat în față. Ochii sunt în general mai mici la femelă decât la mascul. Coada la masculi se cuprinde de 5,5 – 9 ori și de 8 – 10 ¾ ori la femele în lungimea totală. [6, 13]

Colorit. Majoritatea populațiilor de Vipera berus prezintă dimorfism și dicromatism sexual puternic accentuat. Femelele sunt mai mari și sunt colorate dorsal cafeniu, având banda în zig-zag brun închis sau negru și slab contrastanta. Masculii, în perioada de reproducere au coloritul dorsal de fond cenușiu deschis până la argintiu și o bandă în zigzag neagră sau brun închisă, contrastând puternic cu fundalul. [6, 7, 16] Exemplarele melanice (negre) cu un luciu catifelat pe spate sunt observate frecvent în aproape tot arealul speciei. Desenul lipsește, iar abdomenul este de culoare ardeziei. [13]

Ecologie. În interiorul vastului său areal, vipera comună ocupă biotopuri diferite. Preferă marginile de păduri și poienele, bălării însorite și pantele muntoase, putându-se ridica până la altitudinea de 2 500 m. În România se întâlnește din regiunea de deal până în regiunea de munte. Hrana constă din rozătoare mici (șoareci, chițcani), cârtițe, păsărele, șopârle, broaște, iar exemplarele tinere se hrănesc cu insecte. Prada este obișnuit omorâtă prin înveninare și numai după aceea este înghițită. Intră în hibernare în octombrie și redevine activă la începutul lunii aprilie. Împerecherea are loc în aprilie și mai. Numărul puilor născuți în august sau septembrie variază între 5-18 și depinde de mărimea animalului. La naștere puii au între 140-230 mm lungime. [6, 7]

Vipera [berus] nikolskii (Vedmerja, Grubant et Rudaeva 1986) denumită și Vipera lui Nikolsky a fost descrisă inițial ca o specie aparte: Vipera nikolskii. [22]

Cu toate că vipera comună este una din cele mai studiate specii de șarpe din lume, există probleme în sistematica acestui complex. [11, 23] Ca urmare a acestei probleme s-a creat o ambiguitate generală privind distribuția sa și s-a considerat ca taxonul este endemic Ucrainei. Cercetările ulterioare au demonstrat că arealul de răspândire a viperei lui Nikolsky este din estul până în sudul Rusiei și către vestul Republicii Moldova. [14] În urma unor studii mai aprofundate pe tema sistematicii complexului Vipera berus în partea vestică a estului Europei (vestul Ucrainei, Republica Moldova și România) arealul taxonului Vipera [berus] nikolskii s-a extins către vest, până în estul României. Așadar, populațiile de vipere din zona situată la est de râul Siret aparțin acestui taxon. [23] Identificarea acestui taxon pe teritoriul României și implicit pe teritoriul Uniunii Europene, se ridică probleme referitoare la statutul și măsurile de conservare. Rezolvarea acestor probleme necesită efectuarea unor studii ecologice pe termen lung al populațiilor [9, 15].

Ecologia acestui taxon nu a fost adecvat studiată până în prezent, din literatura de specialitate lipsind cu desăvârșire și cele mai elementare date privind caracteristicile ecologice populaționale. [13, 23]

Bibliografie

1. Andersson S., (2003): Hibernation, habitat and seasonal activity in the adder, Vipera berus, north of the Arctic Circle in Sweden. Amphibia-Reptilia 24: 449-457.

2. Băcescu M., (1933): Vipera berus în Moldova şi Basarabia. Rev. Ştiinţ. “V. Adamachi”, Iaşi, 9: 3−13.

3. Cogălniceanu D., Rozylowicz L., Székely P., Samoilă C., Stănescu F., Tudor M., Székely D., Iosif R., (2013): Diversity and distribution of reptiles in Romania, ZooKeys 341: 49-76.

4. Covaciu-Marcov S.D., Sas I., Kiss A., Bogdan H., Cicort-Lucaciu A.Şt., (2006): The herpetofauna from the Teuz River hydrographic basin (Arad County, Romania). N. Wes. J. .Zool. 2 (1): 27-38.

5. Covaciu-Marcov S.D., Cicort-Lucaciu A.Ş., Dobre F., Ferenţi S., Birceanu M., Mihuţ R., Strugariu A., (2009): The herpetofauna of the Jiului Gorge National Park, Romania. North-Western Journal of Zoology 5 (Supplement 1). Ed. Universităţii din Oradea, Oradea.

6. Fuhn I. E., Vancea Şt., (1961): Fauna R.P.R.. Reptilia (Ţestoase, Şopîrle, Şerpi). Vol. XIV, fasc. 2, Ed. Academiei R.P.R., București.

7. Fuhn I.E., (1969): Broaște, șerpi, șopârle. Ed. Ştiinţifică, București.

8. Gasc J.P., Cabela A., Crnobrnja-Isailovic, Domen D., Groessenbacher K., Haffner P., Lescure J., Martens H., Marinez Rica J.P., Maurin H., Oliveira M.E., Sofianidou T.S., Veith M., Zuiderwijk A., (1997): Atlas of Amphibians and Reptiles in Europe. Societas Europaea Herpetologica & Museum National d’Histoire Naturelle Paris.

9. Hartel T.R., (2007): Studiul faunistic şi ecologic al amfibienilor din bazinul Târnavei Mari. Disertaţie pentru obţinerea titlului de doctor în Biologie. Universitatea Ovidius, Constanţa.

10. Iftime A., (2005): Reptilia. In: Botnariuc & Tatole (eds): Cartea Roşie a Vertebratelor din România. Ed. Acad. Române, Bucureşti.

11. Joger U., Fritz U., Guicking D., Kalyabina-Hauf S., Nagye Z.T., Wink M., (2007): Phylogeography of western Palaearctic reptiles – Spatial and temporal speciation patterns. Zoologischer Anzeiger. 246: 293-313.

12. Krecsák L., (2001): A keresztes vipera (Vipera berus) előfordulása Erdélyben Collegium Biologicum, 3: 25 − 30.

13. Mallow D., Ludwig D., Nilson G., (2003): True Vipers. Natural History and Toxinology of Old World Vipers. Krieger Publishing Co., Malabar, Florida.

14. Milto K.D., Zinenko O.I., (2005): Distribution and morphological variability of Vipera berus in Eastern Europe. In: Herpetologia Petropolitana: 64-73. Ananjeva N. and Tsinenko O., Eds., St. Petersburg.

15. Sas I., Covaciu-Marcov S.D., Demeter L., Cicort-Lucaciu A.Ş., Strugariu A., (2008): Distribution and status of the moor frog (Rana arvalis) in Romania. În: Glandt D. & Jehle R. (eds.): Der Moorfrosch/The moor frog. Laurenti Verlag, Bielefeld, Germany.

16. Shine R., Madsen T., (1994): Sexual dichromatism in snakes of the genus Vipera: a review and a new evolutionary hypothesis. Journal of Herpetology 28 (1): 114-117.

17. Strugariu A., Sahlean T. C., Volosciuc-Hutuleac M. V., Puscasu C. M., (2006): Preliminary data regarding the distribution of reptilian fauna in Suceava County (Romania). N. Wes. J. Zool., 2(1): 39−43.

18. Strugariu A., Zamfirescu Şt.R., Nicoară A., Gherghel I., Sas I., Puşcaşu M.C., Bugeac T., (2008): Preliminary data regarding the distribution and status of the herpetofauna in Iaşi County (Romania). North-Western Journal of Zoology 4 (1): S1-S23.

19. Strugariu Al., Gherghel I., Nicoară A., Huţuleac-Volosciuc M. V., Moraru V., Mizeruş A., (2009): A rapid survey of the herpetological fauna from Vaslui Country (Romania) with the first record of the slow-worm (Anguis fragilis) in the region.  Herpetologica Romanica, Bulletin of The Romanian Herpetological Society, Vol. 3, pp. 25-30.

20. Ursenbacher S., Carlsson M., Helfer V. Tegelstrom H., Fumagalli L., (2006): Phylogeography and Pleistocene refugia of the adder (Vipera berus) as inferred from mitochondrial DNA sequence data. Molecular Ecology 15 (11): 3425-3437.

21. Vancea Şt., Fuhn J. E., Borcea M., (1982): L’étude morphologique des populations Vipera berus berus du Plateau Central Moldave des Carpathes Orientales et de Transylvanie. Vert. hung., 21: 245-250.

22. Vedmederja V.I., Grubant V.N., Rudaeva A.V., (1986): On the name of the black adder in woodland steppe zone of European part of USSR. Vestnik Kharkovskogo Universiteta, 288: 83–85.

23. Zinenko O., Ţurcanu V., Strugariu Al., (2010): Distribution and morphological variation of Vipera berus nikolskii Vedmederja, Grubant et Rudaeva, 1986 in Western Ukraine, The Republic of Moldova and Romania, Amphibia-Reptilia 31: 51-67.

facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *