Poezia Șarpele – de Vasile Voiculescu

29 noiembrie 2014
Sarpele

Șarpele

Aidoma cu apa alunecos și verde,
Ieșit din lutul galben, din pietre și dudău,
Se cuibărise-n prunduri lumina să-l dezmierde,
Neștiutor de bine, nevinovat de rău.
Vechi voievod al lumii cu vârsta grea de stâncă,
Domnea semeț în zale de solzi peste nisip;
Venit din noaptea lumii nu-și scuturase încă
Nici roua de pe gânduri, nici visul de pe chip.

Simțind cum se preface prin chin și năruire,
Scăpa din asprul clește al trupului vărgat,
Și amețit de vraja din tainica-nnoire,
Înnăpârlea pe prunduri un șarpe-nverigat.
Despotmolit ca gheața din aspra-ncătușare,
Se cufundă în raze și se urca-n senin
Și nu știa el singur în marea lui visare
De se umplea pe-ncetul cu soare ori venin.
La fel de gol, de verde și unduios ca apa,
Plutea, idee pură, în sânul caldei firi,
Când l-a zărit un paznic, și-l ciopârți cu sapa.
Zvârlit din slăvi în carne cu crâncene zvâcniri,
El n-a știut, și-n somnu-i lupta să se adune.
Cătându-se-n țărâna fărâmele s-aleg,
Și până ce amurgul s-a stins ca un tăciune,
În fiece frântură s-a zvârcolit întreg.

de Vasile Voiculescu

facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *