Broasca de pământ siriacă (Pelobates syriacus)

20 aprilie 2014
Pelobates-syriacus-foto

Genul Pelobates este un grup vechi de broaște săpătoare ce cuprinde patru specii: Pelobates varaldii (specie cu distribuție vest-africană), Pelobates cultripes (specie cu distribuție vest-europeană), Pelobates fuscus (specie cu distribuție central-estică) și Pelobates syriacus (specie cu distribuție estică). Dintre acestea doar speciile Pelobates fuscus și Pelobates syriacus există în România. [4, 5, 6]

Distribuția speciei Pelobates syriacus în Europa [7]

Distribuția speciei Pelobates syriacus în Europa [7]

Broasca de pământ siriacă prezintă o distribuție neuniformă de-a lungul Luncii Dunării pe teritoriul țării noastre, pe un interval altitudinal între 0 și 20 de metri, iar prezența sau absența speciei în anumite zone ale țării este legată de tipul de habitat. [2, 5, 6]

Distribuția speciei Pelobates syriacus în România [2]

Distribuția speciei Pelobates syriacus în România [2]

Morfologie. Broască de talie mare, asemănătoare la prima vedere cu specii ale genului Bufo. Capul este lat, cu fruntea turtită între ochi și cu rugozități în zona nazală și fronto-parietală. Botul este ușor ascuțit la juvenili, devenind din ce în ce mai rotunjit la adulți. Ochii sunt mari, proeminenți cu pupila verticală. Membrele anterioare sunt relativ robuste, cu degete lungi, iar la masculii adulți pot fi observate pe umerii brațelor anterioare, două protuberanțe asemănătoare cu epoleții, care sunt de fapt glande, prin intermediul cărora putem deosebii masculii de femele. Membrele posterioare sunt relativ scurte și robuste, cu degete relativ scurte, cu membrana interdigitală puțin dezvoltată. Ca și la Pelobates fuscus, putem observa tuberculul metatarsal foarte bine dezvoltat, de natură cornoasă, sub formă de lopățică, cu ajutorul căruia se îngroapă în sol. Articulația tibiotarsală a membrului posterior atinge ochiul în momentul în care întindem piciorul pe lângă corp. Pielea este destul de netedă, acoperită de foarte puține verucozități destul de mici. Masculii nu prezintă saci vocali și nici calozități nupțiale. [5, 6]

Coloritul. Această specie prezintă dorsal pete mari, insulare și neregulate, de culoare verde-măsliniu, pe un fond alb-cenușiu. Ventral este alb-sidefiu, uniform, uneori putând fi observate mici granulații mai închise. Foarte rar, pot apărea 1-3 pete de dimensiuni medii mai închise la culoare. La masculi, pot fi observate câteva verucozități, mici, roșiatice, pe părțile laterale, pe femur sau latero-dorsal. [5, 6]

Ecologie. Broasca săpătoare verde, trăiește preponderent pe uscat, fiind întâlnită rar în apă în afara perioadei de reproducere. Este o specie cu activitate nocturnă, ziua stând îngropată în sol, la adâncimi de 30-50 cm. După lăsarea serii, iese din adăpost ca să se hrănească cu diferite nevertebrate cum ar fi: melci, insecte, râme. Exemplarele tinere pot fi observate în activitate ziua, atunci când timpul este ploios. Poate fi întâlnită în zone de șes, nisipoase, evitând zonele pietroase. Dacă se simte amenințată, nu încearcă sa se distanțeze de pericol ci se ascunde în substrat, fiind astfel foarte greu observabilă datorită coloritului său specific. În cazul în care este în continuare deranjată se umflă, devenind destul de tare. [5, 6]

Reproducerea. Migrația adulților către bălțile de reproducere are loc din martie până în aprilie, în funcție de temperaturile anuale. De obicei această specie prezintă o reproducere explozivă, care durează câteva zile, perioadă în care pot fi observate aglomerări masive de indivizi și perechi în amplex. Pot fi văzute însă, sporadic, perechi în amplex pe toată perioada de reproducere. Se reproduc de obicei în bălți temporare, cu apă mai puțin adîncă. Ponta este depusă sub forma unor șiraguri relativ lungi și groase cu 4-5 rânduri de ouă, împletite în vegetație, identice cu cele de Pelobates fuscus. Larvele, popular denumite mormoloci, pot atinge dimensiuni foarte mari, până la 15 cm. Sunt aproape imposibil de diferențiat față de mormolocii de Pelobates fuscus. Diferențele fiind de natură morfologică și focalizate pe caractere greu observabile cu ochiul liber. Perioada larvară poate dura 2-3 luni dar, în unele condiții, mormolocii pot hiberna, perioada larvară întinzându-se până în primăvara următoare. [5, 6]

Legislație. În România, specia Pelobates syriacus, este protejată prin Legea 13 din 1993, prin care România ratifică Convenția de la Berna (Anexa II), Directiva Europeană 92/43/EEC (Anexa IV), Legea nr. 462/2001 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice (Anexa III, IV), Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări ulterioare, fiind considerată specie de interes comunitar ce necesită o protecție strictă (Anexa III, IV A). [9, 10, 11, 12]

Conform clasificării IUCN, la nivel mondial specia are un statut de preocupare minimă (LC), iar în Cartea Roșie a Vertebratelor din România specia este notată ca fiind periclitată (EN). [8, 13]

Bibliografie

1. Cogălniceanu D., Aioanei F., Bogdan M., (2000): Amfibienii din România, Determinator. Editura Ars Docendi, Bucureşti.

2. Cogălniceanu D., Szekely P., Samoilă C., Iosif R., Tudor M., Plăiaşu R., Stănescu F., Rozylowicz L., (2013): Diversity and distribution of amphibians in Romania, Zookeys 296:25-57.

3. Covaciu-Marcov S.D., Ghira I., Cicort-Lucaciu Al. Şt., Strugariu Al., Bogdan H.V., (2006): Contributions to knowledge regarding the geographical distribution of the herpetofauna of Dobrudja, Romania, North-Western Jurnal of Zoology, Vol. 2, No. 2: 88-125.

4. Ford L.S., Cannatella D.C., (1993): The major clades of frogs. Herpetological Monographs 7: 94-117.

5. Fuhn I.E., (1960): Amphibia. In: Fauna R.P.R., Vol. XIV, Fasc. 1, Ed. Academiei R.P.R., București.

6. Fuhn I.E., (1969): Broaște, șerpi, șopârle. Ed. Științifică, București.

7. Gasc J.P., Cabela A., Crnobrnja-Isailovic, Domen D., Groessenbacher K., Haffner P., Lescure J., Martens H., Marinez Rica J.P., Maurin H., Oliveira M.E., Sofianidou T.S., Veith M., Zuiderwijk A., (1997): Atlas of Amphibians and Reptiles in Europe. Societas Europaea Herpetologica & Museum National d’Histoire Naturelle Paris.

8. Iftime A., (2005): Reptilia. In: Botnariuc & Tatole (eds): Cartea Roșie a Vertebratelor din România, Ed. Acad. Române, București.

9. ***Legea 13 din 1993 prin care România ratifică Convenția de la Berna.

10. *** Directiva Europeană 92/43/EEC.

11. ***Legea nr. 462/2001 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

12. ***Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări ulterioare.

13. *** www.iucnredlist.org

14. *** www.pelobates.ro

Text și Foto – Buhaciuc Elena

facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *